Dan Diaconu: Miza alegerilor americane. Iată că nici nu s-au terminat de numărat voturile alegerilor intermediare, că a şi început să se vadă transparent miza acestora, anume eliminarea lui Trump. Fără doar şi poate, asistăm la o monstruoasă alianţă între statul subteran american şi o parte importantă a Partidului Republican. Staţi liniştiţi, cobailor! De vreo opt ani de zile, la umbra DARPA şi NIH se desfăşoară un program monstruos. BRAIN 2.0 este numele său şi aparent are un scop nobil: acela de a cartografia, în numele ştiinţei, creierul uman. În termeni tehnici, proiectul este similar „The Human Genome Project", doar că aici e mult mai mult de O fractură pe care-o veţi vedea în curând. Începând cu secolul al XIII-lea, destinele Letoniei şi Lituaniei s-au separat: letonii au căzut sub stăpânirea nemţilor, iar lituanienii au creat Marele Ducat - o forţă a acelor vremuri, dar aflată sub o puternică influenţă poloneză. Autor: Dan Diaconu Sursa: Trenduri Economice. Încă de la infiinţarea postului de radio goFM am ales să prezentăm informaţii pozitive fără A VĂ AFECTA EMOŢIONAL - pentru că credem că este posibilă o lume mai bun Trenduri economice Actualităţi economice, analize, tendinţe şi previziuni duminică, 2 ianuarie 2022 O carte șocantă Fără doar și poate, cartea lui Robert F. Kennedy Jr., „The Real Anthony Fauci" e o carte menită a-ți arăta lumea așa cum e: ticăloasă până-n măduva oaselor. Trebuie să ai stomac pentru o asemenea lectură. Dan Diaconu: Marea dezordine economică. În timp ce ne uităm la război, uităm să privim cifrele care, fără doar şi poate, sunt fundamente ale situaţiei explozive în care se află planeta. Ca urmare a acestei stări de fapt, acutizarea conflictelor este singura situaţie care le rămâne politicienilor la dispoziţie deoarece ea oferă calea risipelor chiar 6o3wIo.

dan diaconu trenduri economice